| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Kiky DimoulaPrezentare şi traduceri de Andreas Rados şi Valeriu Mardare Născută în 1931 la Atena, din părinţi originari din Kalamata, Kiky Dimoula şi-a făcut debutul literar cu poemul Umbra, în 1950, în periodicul Nea Estia (Noua Vatră). Primul volum (Poeme) îi apare în 1952, cu numele dinaintea căsătoriei (Kiky Radou). În perioada 1949-1974 a făcut parte din colectivul de redacţie al periodicului O Kyklos (Cercul, finanţat de Banca Greciei). Pentru activitatea sa literară, a fost distinsă cu următoarele premii: Premiul al II-lea de Stat pentru poezie pentru volumul Puţinătatea lumii, în 1971; Premiul I de Stat pentru poezie pentru volumul Bucură-te cândva, în 1988; Premiul pentru poezie, al Fundaţiei Kostas şi Eleni Uranis, sub egida Academiei din Atena pentru volumul Adolescenţa uitării, în 1994; Premiul de Excelenţă, din partea Academiei din Atena (în 2001), a cărei membră a devenit în 2002, la secţiunea Literatură-Poezie. A mai publicat următoarele volume: Bezna 1956, 1990; În absenţă 1958, 1990; Pe urme 1963, 1989; Trupul meu din urmă 1981, 1989; Pentru o clipă împreună 1999; Opere reunite 1998; Sunetul îndepărtărilor 2001. A fost tradusă în mai multe limbi de circulaţie. În prezent, este preşedintele Fundaţiei Kostas şi Eleni Uranis. Din volumul antologic Poeme, ediţia a 9-a, Editura IKAROS, Atena, 2011: ISTERIE În seara aceasta cu înfricoşare la fereastră dezlănţuirea-mi izbucni strigând: Ajutor, mă strangulează, ajutor! Asta s-a petrecut deodată pe când ne aşezaserăm la masă pentru cină, pe când scoteam ştergare din cutii spre-a nu se murdări nimicurile şi ne-aşternurăm pe mâncat cea de pe urmă-mbucătură a zilei murmurând clipă de clipă costisitoare masă, scumpă masă, viaţa, ce tare s-a scumpit! SOARTĂ COMUNĂ Drumurile mele, drumurile voastre şi atât. Acela, eu şi atât. Lunile de mai, nupţiale şi atât. Paşnicul sentiment, cuţitul ascuns şi atât. Setea călătoare, buna samariteană şi atât. Lunga viaţă a viselor, zelul speranţelor şi atât. Săritoare jurăminte peste vreme, amintirea desfrunzită şi atât. Trebuinciosul soare, neaşteptata voie bună şi atât. Întrecerea galbenelor frunze într-o cădere calmă, poezia ce le dă însufleţire şi atât. Arşiţa, ploaia şi atât. Zbuciumul vostru, zbuciumul meu şi atât. Iniţierea statuilor în felul nostru de-a aduce plictisirea jertfa eternei Ifigenii pentru o boare de vânt şi atât. Învăţarea cuvintelor de a trece prin tăcere învăţarea tăcerii de a trece prin cuvinte şi atât. Viitorul sub straşnică pază şi în final răpirea lui de către acesta: inutilul. NU ARE ROST Din când în când ne aminteşte viitorul oricât de-ndepărtat ar fi, mereu primim câte-un mesaj întotdeauna scris în grabă, pentru că el se duce neîntrerupt departe, mai departe. Ce poţi să faci? Cuvinte scrise şi rămase-n necitire. Nimeni nu ştie, dintre noi, să buchisească însemnările din viitor. Decât doar câteva speranţe scrise. Nu are rost. INDIRECTA APATIE Binecuvântat Obstacolul de trei ori fie. Arbore al justificării de umbre aruncătoare precum că nu suntem de vină noi spre a găsi o răcoroasă dezvinovăţire diriguirea cea fugară spre a gusta în treacăt alibiul lefei de o zi a noastră Alienare. CONIAC FĂRĂ STELE Zadarnic trec cuvintele înlăcrimării. Când vraiştea prinde glas, să amuţească rânduielile; Pierzania-i umblată şi păţită. Acum cuvine-se ca inutilului să-i stăm alături. Încet-încet să-şi regăsească amintirea graiul spre-a da frumoase sfaturi de viaţă-ndelungată celui ce-a răposat deja.
Să stăm alături de această mică poză ce-n floarea viitorului încă se-arată: tineri îmbrăţişaţi făr-de folos pe neştiute-n faţa unui ţărm voios. Nafplion, Eubeea, Skopelos? Ai spune că atunci nu era marea. Să stăm alături de această fotografie mică ce încă-n floarea viitorului se află: tineri îmbrăţişaţi în van în faţa voiosului ţărm fără de nume. Nafplion, Eubeea, Skopelos? Ai zice atunci că marea nu era. Din volumul antologic Pentru o clipă împreună, ediţia a 7-a, Editura IKAROS, Atena, 2010: PAŞTELE ÎN CUPTOR Răguşit iedul behăia cu stăruinţă. Deschis-am cuptorul cu arţag Ce tot strigi ? i-am spus te aud invitaţii. Cuptorul tău nu arde behăi din nou fă ceva; altfel, va rămâne flămândă cruzimea voastră în zi de sărbătoare. Mi-am băgat mâna înăuntru. Într-adevăr. Îngheţate fruntea picioarele ceafa Iarba păşunea locurile stâncoase sacrificiul. |